Speranța ne dă direcție (4)

Speranța e un concept destul de vast, care apare în psihologie, dar și în spiritualitate, religie. Și linia de delimitare dintre ele poate părea cam subțire la prima vedere, dar e destul de clară, așa cum vom vedea în continuare.

Speranța în psihologia pozitivă

În psihologia pozitivă, speranța este acea forță de caracter care ne permite să avem așteptări pozitive în ceea ce privește viitorul. Asta implică, pe de o parte, concentrarea pe ideea că viitorul ne rezervă lucruri bune. Dar, pe cealaltă parte, a spera înseamnă și să acționăm în consecință.

Speranța este, în mod evident, strâns legată cu o altă forță de caracter a noastră, optimismul. Și ambele au consecințe pozitive pentru sănătatea și starea noastră de bine.

Când avem speranță:

• simțim că viața are sens
• vedem soluții, nu doar probleme
• avem motivația de a acționa

🌱 De ce contează atât de mult speranța?

Pentru că ne dă direcție. Nu putem controla tot ce ni se întâmplă, dar putem controla:

• dacă mai încercăm sau nu
• dacă vedem posibilități sau ne blocăm în probleme

Speranța este puntea dintre „unde sunt” și „unde aș putea ajunge”.

Iar diferența dintre speranța ca forță de caracter și speranța ca emoție/sentiment este controlul pe care îl avem asupra situației. Așa cum vom vedea mai jos, speranța ca forță de caracter implică și acțiune.

Iar ca emoție, speranța este sinonimul credinței (\”faith\”) că, deși suntem în situații în care nu avem control, până la urmă va fi bine.

Cu alte cuvinte, diferența-cheie dintre cele două este:

• ca resursă internă, speranța înseamnă \”pot face ceva\” (nu doar cred, ci și acționez), iar
• ca emoție, speranța înseamnă credința că \”va fi bine\”

Bun, așa cum știm deja, noi toți ne folosim resursele ăstea interne fie prea mult, fie prea puțin. Hai să vedem ce înseamnă fiecare situație în parte, dar și cum arată speranța folosită optim:

🔻 Speranța minimizată (underuse)

Apare atunci când nu mai folosim această resursă. Asta înseamnă să:

• simți că nu are rost să încerci
• renunți înainte să vezi dacă ar putea funcționa
• nu mai vezi alternative

👉 Este starea în care viitorul pare închis.

Exemplu:
Vrei să faci o schimbare în viața ta, dar te oprești la ideea că „nu o să meargă”. Nu mai încerci. Rămâi în aceeași situație, chiar dacă nu ești mulțumit.

Pe termen lung, această lipsă de speranță duce la resemnare.

🔺 Speranța maximizată (overuse)

Apare atunci când speranța este folosită în exces. Prea multă speranță poate deveni nerealistă sau chiar naiv optimistă – faimosul efect „Pollyanna” – cand suntem mereu pozitivi, indiferent de situație. Asta înseamnă să:

• ignori realitatea
• aștepți ca lucrurile să se rezolve de la sine
• spui „va fi bine”, dar să nu faci nimic diferit
• amâni decizii importante

👉 Aici speranța devine o formă de evitare.

Exemplu:
Nu ești mulțumit de jobul tău, dar continui să spui „poate se schimbă ceva”. Nu aplici în altă parte, nu faci pași, doar aștepți.

În timp, apare frustrarea — pentru că realitatea nu se schimbă singură.

⚖️ Utilizată optim (golden mean)

Înseamnă să:

• vezi posibilități reale
• ai încredere că lucrurile se pot schimba
• dar să faci și pași concreți

👉 „Cred că se poate” + „fac ceva în direcția asta”

🧭 Ce poți face concret

👉 Întreabă-te: „Ce îmi doresc, de fapt?”
👉 Apoi: „Ce pot face chiar azi în acest sens?”

Exemple:

In relații:
Atunci când cineva apropiat vine cu comentarii negative, oferă idei, concrete și realiste, care au la bază speranța că poate fi mai bine. Ajută persoana respectivă să identifice niște acțiuni, care pot avea rezultate pozitive.

În comunitate:
În contexte dificile, putem alege în mod conștient să evidențiem ce se poate construi, nu doar ce nu merge. Același lucru e valabil cam în orice context, de altfel.

La lucru:
Îți dorești o schimbare profesională. În loc să speri doar, începi să explorezi opțiuni, să înveți, să aplici. Poate nu iese din prima — dar continui. Nu iese acolo unde îți doreai, dar cauți alternative. O să ai un sentiment de împlinire — pentru că simți că, într-un fel sau altul, progresezi. Alternativa este să nu faci nimic.

Cu noi înșine:
Atunci când ne macină ceva, ne putem gândi ce ar însemna pentru noi o schimbare pozitivă în acel sens. Apoi să scriem 2 gânduri optimiste care ne induc o stare de comfort. Și apoi 2 acțiuni pe care le putem face pentru a mișca lucrurile în acea direcție.

Pentru că speranța nu crește când batem pasul pe loc. Ci prin acțiune.

✨ În încheiere

Da, vor fi momente în viață când ne vom pierde fie speranța, fie credința, fie puterea de a acționa. Iar atunci trebuie neapărat să fim blânzi cu noi (așa cum am fi cu copilul nostru sau cu cel mai bun prieten), să acceptăm să stăm cu disconfortul (să nu fugim de emoțiile noastre dificile), să ne dăm timpul necesar pentru a ne recalibra și apoi să mergem mai departe în noua noastră variantă.

În general, ajungem să acționăm atunci când starea de discomfort începe să se apropie periculos de mult de o limită superioară.

Dar ce e mai important e să nu renunțăm în timp, să ne menținem constanți. Iar aici intervine o altă forță de caracter a noastră, perseverența. Despre care mă gândeam să \”vorbesc\” destul de curând. Sper să fie de ajutor.

🤍 Dacă simți că ai nevoie de puțin ajutor…

Te invit la sesiunile lunare de coaching în psihologie pozitivă, care au ca menire exact ideea asta: de a te ajuta să conștientizezi, înainte de toate, că ai în tine toate resursele de care ai nevoie pentru o viață mai împlinită. Și apoi să explorăm exact aceste resurse — vedem cum le folosim în prezent, și cum le putem calibra astfel încât să ne fie cu adevărat mai bine.

Iar după “teorie”, continuăm prin a practica efectiv iubirea de sine la un atelier de creație.

Chiar o să simți că ți-ai oferit iubire de sine, o să uiți de grijile cotidiene și o să fi mult mai relaxat după aceea.

Până data viitoare, nu uita să speri. 🌿